Aaaa...Aaaa...

Seara cerul se impanzeste de ciori.
E aceeasi intunecare mereu. Toate magazinele deschise, brutariile, parcurile isi au un program intr-o bucla, dar se intorc in acelasi punct in care se umplu de smoala vascoasa.
Deschid geamul si le las sa strapunga. Le-as ademeni inauntru sa strige toate intr-un spatiu mic, aproape cat corpul meu, poate cu cateva amintiri mai mare. Nu vine vreodata doar una singura, ci un val care se unduieste si imbata.
Inghit in calea lor varfuri de copaci si oameni. Mi le imaginez insingurate intr-un loc fix purtat de fiecare in parte sub penele stralucitoare. Le ascult minute in sir si inchid ochii. Pot fi fluturi care striga imperceptibil Aaaa, Aaaa, Aaaa… Zambesc intr-un A care nu devine B sau Z, ci a. De parca dau glas durerilor si strigatelor asurzitoare din atatea suflete amutite. Balet fara miscare. Nu stiu daca inainteaza, daca se indeparteaza sau se rotesc pe loc. Cate una mai aluneca pe o creanga soioasa si sparge golul lasat pe cer.
Azi s-au asezat trei pe pervaz. Tara, tara vrem ostasi… Alerg spre ele cu putere sa sparg prinsoarea cu umerii mei goi. Ochii le sunt reci, stiu ca aveam dintotdeauna loc in acele sparturi de timp si ma opresc brusc. Ma intalnesc in adancul dintr-un margaritar mic si negru. E stralucitor. Orbeste.
A trecut…sunt un om intalnit.

Lu

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu