Deschide!!!

Cantam pe strazi melodii ale unor 90’ sau poate si cativa “80 presarati in ’70… Si strigam cat pentru a rasuna in fiecare.
“Concert la iarba mare…”
Taiam aerul cu cuvinte, cu miscari. Ne framantam in inceputul si sfarsitul unei melodii.
Gadilau usor pe gat. Si te-am invitat la o cana de vorba.
Décor:
Aragaz pitit intre un dulap si un bufet. Deasupra bufetului o pictura roasa de priviri, geamul cat un ochi lenes. Pe peretele din fata un afis, cateva fotografii printate stand martore. Doua scaune cu cate trei picioare invarteau podeaua. Iesea un cui din podea, l-am invelit cu covorul rosu. Pe un dulap stateau cani cu zahar brun, cutia cu oregano, cu cimbru, cu vise, cu marar, cu sare. Plantele uscate umpleau camaruta. Te-am indemnat sa alegi.
"Astazi noi vom face ceaiul, il vom amesteca in asa fel incat sa nu mai poata fi regasit gustul vreodata. Sa fie de neinlocuit…"
Si alegeam: eu vreau doua flori de musetel, tu o bucata de mar uscat, mai adaug cateva degete de portocala rasa, tu un fir de floare de salcam, un varf de migdale maruntite, cateva flori de visin la tine… asa, acum o lingura sanatoasa de la mine la tine si invers… Si asa ne purtam printre formule tainice, pana mi-ai atins parul usor cu un abur din ceainic.
“Deschide usa…”, ai spus.
“E deschisa…de ce…?”
“Da… un spatiu nu poate inghiti un Wagner sau un Bach, sa zicem, si cand ii ascult deschid toate geamurile, usile, capacul sticlelor, las usa cuptorului plecata, trag repede de manerele sifonierului sa fac loc, as ridica si acoperisul…dar il inalta sunetele…abia atunci muzica se poate intinde, cotropeste fara a se anihila…asa si mireasma binevoitoare de acum…”
“si …te lasi purtat…?”
“din…?”
“spre…?”
“fara…?”
“prin!!!”
"-"

Lu

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu