Picaturi de suflet…
Imi iau sufletul in brate. Ii dau o palma de cer si si un colt de paine uscata sa il zgarie. Sa doara mai tare decat durerea ta. Prin ploaie il duc in fiecare mlastina, il las gol in fata gardurilor, strigand ragusit si fara voce.
Nu cere usi deschise, nici macar inchise. Mai simte cateodata fierul rece incoltind si incepe sa amorteasca. Nu are vreun gust amorteala in care se adanceste, nici vreun miros sau vreo lume moarta macar. Acea nestare e ..si atat. Prin simplul fapt ca sufletul se incapataneaza sa fie intr-o promisiune.
Maine va sta cuminte pe un trotuar, cel care-l va primi.
Lu
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu