Se facea ca un pitic culegea cate putin din tot ce gasea in drumul lui spre un munte...o bucatica de piatra din fata casei, una din copacul de sub fereastra mansardei lui, de iarba sfanta din Gradina Icoanei, de cer invadat de ciorile orei 17, de pescarus al Dambovitei, putin miros de anotimpuri din fata Elvirei Popescu, cateva soapte sub o salcie din Cismigiu, gust parfumat de pere din piata.
Ai sa ma intrebi spre ce munte se ducea el..ei bine, afla ca el vroia sa urce pe cel mai inalt varf al orasului sa ia si o bucata de soare, sa dramuiasca in camara lui din spatele unui aragaz cu doua ochiuri lumea in miniatura. Sa aiba si el o particica din tot ce putea sa existe...sa arate si celor ce veneau dupa el cate a mai vazut si a mai cunoscut, pe ce meleaguri cu iz de viata parfumata si dantelata a mai colindat...sa auda si cei ce vin pasii grabiti pe Calea Victoriei, statuile ce stau la sfada la Universitate si gandesc lumea, mirosul de covrigi cu susan insirati pe ata de la Unirea, acolo pe langa Cocor…
Ei si se urca el sarguincios, mai tinandu-se de o cladire ruinata, mai sarind peste vreo barna umezita...si a ajuns la o palma de soare, undeva pe strada unui Aviator zice-se...
A vrut sa rupa si din soare, iar soarele s-a apropiat cu atata caldura l-a sarutat pe inima, incat s-a inrosit locul acela..si de atunci sangele lui deveni rosu...asta ar insemna ca viata vine din arsura iubirii...
Si am incalecat pe o sa...
Lu
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu