Adesea te "luam la o ceasca de vorba" in bucatarie. Tu incalzeai un ceai de musetel si eu suflam amuzata sa il fierb mai repede, ii dadeam aroma simpla a bucuriei.
Pe masa erau doua cesti ce nu-si mai incapeau in contur, se inaltau pe masura ce se insera in inima. Si iti spuneam vrute si nevrute.
Jucam adesea, intre doi biscuiti cu scortisoara, jocul "de-a nu-l lasa pe celalalt sa se stinga din neatentie":
"Azi am stat acasa cu dor..."
"...bucurie de cocor"
"...calator"
"...prin Obor..."
Cateodata, credeai ca datorita aburilor, nu te mai zaresc. Atunci te apropiai, ma imbratisai ca un val de aer cald si imi atingeai cu degetele curioase rani. Vrand sa te pierzi in ele, sa le umpli, le adanceai.
Dar ai ramas prins intre lumi, intre mine si tine, intre afara si inauntru in ziua in care cana verde se sparse. Tresarisem infrigurata de amintiri rascolite si imi alunecase dintre palme.
Pe podea, ultima picatura de ceai aromat lasase un curcubeu...
Lu
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu