Puzzle

Piese adunate si rasfirate.
Un puzzle pe care il privesti fara sa-i stii oranduirea.
Un colt albastru sade sub unul gol. Sa fie un cer trufas? Panica te indeamna sa cauti lipsa dintr-o mica bucata ca sa o umpli. Incepi sa razi zeflemitor. Ce sminteala sa crezi ca partea lipsa nu este, de fapt, cea plina, iar cea plina sa fie golul ei. Iar tu, potrivind o bucata de carton intr-un colt spart sa nu cumva sa maresti golul cel mai vazut dintre toate. De ce ar fi o gaura intr-o bucata de carton o absenta si nu o marturie a ceea ce ramane sub atatea posibilitati de a combina? Dar, nu...tu te incapatanezi sa gasesti un loc pentru fiecare.
Ti se pare ca se repeta la nesfarsit un fragment dintr-o mica particica de puzzle si se da o lupta pentru acelasi loc.
Ti se pare ca sunt atat de multe si nici una cea potrivita.
Ti se pare ca pe masura ce iti fug ochii de la una la alta se amesteca si mai tare, te amesteca in jocul lor.
Ti se pare ca se reconfigureaza cu fiecare clipire de-a ta.
Ti se pare ca potrivirea uneia inseamna inversunarea celorlalte de a se lasa gasite si inaintand, stai pe loc de fapt. E ca si cum ai merge pe loc: un pas inainte, unul inapoi, unul imprejur.
Ti se pare ca strategia cea mai potrivita ar fi sa incepi cu marginile desenului din puzzle ca sa incoltesti apoi miezul. Dar iti dai seama ca in mijloc ramane un hau in care aluneca deja naivele tale incercari de a schita pe alaturi. Te uiti in acea gaura mare ramasa si intelegi...prin micul tau puzzle nu iti croiesti decat un pod pe care sa te poti amagi ca joaca a luat sfarsit.
Si sare o piesa. O iei in mana, o impingi in locul ei. Nu sta. Vrei sa o lipesti. Dar sare alta.Si iti dai seama ca una dintre multele piese nu poate fi niciunde. Si doar cineva iti spusese asta deja...

Lu

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu