POARTA-mi-te







Purtand ultima caramida, cea care misca zidirea

Lu

RATB




Cand o strada devine o casa, pe ferestrele careia te poti uita si vedea interioare de incaperi si de oameni,viiitorul dureaza pana la prima intersectie. Atunci incepe prezentul. La primul cuvant rostit, primul strigat de furie, prima alungare mai apare chipul insuficient al unui trecut mereu ascuns, mereu al tuturor...

Minu

Rasfoind

ATUNCI albumul lui Grigorescu statea lenes la capul patului si veghea. Ma intrebam daca vreodata in bucuria simplitatii a simtit lucrurile departe? Pana si cana pe care "Nicu" punea mana sau mesteacanul pe care privirea-i zabovea. Infinit departe...cu straturi de vopsea si straturi de lumi lucioase. A se privi muzica dinauntru, a se minuna de vantul care indoaie picioarele boilor.
ACUM cd-ul cu apa ... Se intinde intocmai ca un copil nazdravan pana la mine. In carcasa sunt cateva cochilii de melci si bucati de scoici nedormite. De fiecare data cand il ating, am impresia ca pot atinge graiul marii. Prima melodie se invarte...
CANDVA se vor rasfoite si frunzele plantei. Sunt de un verde crud dar ferm. Imping spatiul...De ce oare cresterea ei imi face cerul mai inalt, tot mai inalt?

Lu

"Poate ca n-o avut zile de la Dumnezeu..."

Pentru M.

Ti-am sarutat inima cu un sigiliu. Tu uita-l, ca sa se poata adanci in tacere...
Lasa-te prins de orice si purtat de lumi ireale, batut de timp...Tac si eu..deja simt clipele dintre noi ingropandu-ma. Mi-au acoperit mainile, picioarele. Mai e pieptul...se zbate inca. Si nasul ridicat spre cer. El va fi ultimul pentru ca mirosul tau mi-a intrat in carne.
"Printeso...nu am simtit ca l-am apucat pe Dumnezeu de picior, ci l-am imbratisat cu tot..."
"Minunea unei vieti..."
Noaptea te cuprind cu mainile, ma cuibaresc la randu-mi pe spatele tau calm. Intocmai ca nuca si miezul ei, rostul ei.
Stiu ca ma privesti: daca imi indoi degetele, inseamna ca imi este frig si ma invelesti cu tine...daca nu...inseamna ca imi e bine in sfarsit ....e bine...
M-ai invatat sa ascult frunzele si rotile masinilor, si praful ridicandu-se...si simt acum ca imi vorbesti prin tot...Ca lumea este pentru ca tu sa poti trai...eu sa ii multumesc...intr-o uimire resemnata.
Te las acum...Cu mine in piept. Eu bat tare in tine si tu in mine.
La capete sa fie...pe 172012.

Lu

Deschide!!!

Cantam pe strazi melodii ale unor 90’ sau poate si cativa “80 presarati in ’70… Si strigam cat pentru a rasuna in fiecare.
“Concert la iarba mare…”
Taiam aerul cu cuvinte, cu miscari. Ne framantam in inceputul si sfarsitul unei melodii.
Gadilau usor pe gat. Si te-am invitat la o cana de vorba.
Décor:
Aragaz pitit intre un dulap si un bufet. Deasupra bufetului o pictura roasa de priviri, geamul cat un ochi lenes. Pe peretele din fata un afis, cateva fotografii printate stand martore. Doua scaune cu cate trei picioare invarteau podeaua. Iesea un cui din podea, l-am invelit cu covorul rosu. Pe un dulap stateau cani cu zahar brun, cutia cu oregano, cu cimbru, cu vise, cu marar, cu sare. Plantele uscate umpleau camaruta. Te-am indemnat sa alegi.
"Astazi noi vom face ceaiul, il vom amesteca in asa fel incat sa nu mai poata fi regasit gustul vreodata. Sa fie de neinlocuit…"
Si alegeam: eu vreau doua flori de musetel, tu o bucata de mar uscat, mai adaug cateva degete de portocala rasa, tu un fir de floare de salcam, un varf de migdale maruntite, cateva flori de visin la tine… asa, acum o lingura sanatoasa de la mine la tine si invers… Si asa ne purtam printre formule tainice, pana mi-ai atins parul usor cu un abur din ceainic.
“Deschide usa…”, ai spus.
“E deschisa…de ce…?”
“Da… un spatiu nu poate inghiti un Wagner sau un Bach, sa zicem, si cand ii ascult deschid toate geamurile, usile, capacul sticlelor, las usa cuptorului plecata, trag repede de manerele sifonierului sa fac loc, as ridica si acoperisul…dar il inalta sunetele…abia atunci muzica se poate intinde, cotropeste fara a se anihila…asa si mireasma binevoitoare de acum…”
“si …te lasi purtat…?”
“din…?”
“spre…?”
“fara…?”
“prin!!!”
"-"

Lu

Absenta locului

Picaturi de suflet…
Imi iau sufletul in brate. Ii dau o palma de cer si si un colt de paine uscata sa il zgarie. Sa doara mai tare decat durerea ta. Prin ploaie il duc in fiecare mlastina, il las gol in fata gardurilor, strigand ragusit si fara voce.
Nu cere usi deschise, nici macar inchise. Mai simte cateodata fierul rece incoltind si incepe sa amorteasca. Nu are vreun gust amorteala in care se adanceste, nici vreun miros sau vreo lume moarta macar. Acea nestare e ..si atat. Prin simplul fapt ca sufletul se incapataneaza sa fie intr-o promisiune.
Maine va sta cuminte pe un trotuar, cel care-l va primi.

Lu

Ingemanare

Dialog cu Minu

M: Esti atat de eu incat zambesc zambetul tau..
L: Zambetul de nezambit al unui ceas netrait…
M: Tu stii de ce avem noi gropite mici in obraji?
L: Pentru ca, inainte de a fi, am apasat cu degetele curioase…
M: Pentru ca m-ai sarutat sa pot plange plansul vietii…
L: Minule, dar nasul de ce-l ai ridicat putin…?
M: Sa-l intalnesc pe al tau. Sunt in cautarea ta.
L: Si sprancenele, Minu, le avem stufoase. E aceeasi pecete a familiei ce-mi esti?
M: Da, Lu, iti sunt pornirea…
L: Pornirea de a te presimti…
M: Lu, dar de ce te-ai nascut inaintea mea?
L: Sa pregatesc lumea pentru sarbatoarea ta.
M: Am venit cu ochii mei verzi sa te imbratisez.
L: In ziua in care te-am invatat sa legi sireturile…
M: Tu tineai nodul cu degetul si eu te-am prins cu o funda mandra.
L: In seara in care eu priveam in stanga, tu in dreapta si strigate fiind, ne-am intors una spre cealalta, lovindu-ne usor cu dorul de noi.
M: In dimineata in care te trageam de sosete sa te trezesc la mine...
L: Si eu te trageam cu soseta inapoi spre a te odihni...
M: In anii in care suflam in lumanarile din tortul fericirii tale…
L: Si eu furam floarea fondanta din al tau…
M: In amiezele in care asezam timbre cu penseta…
L: Si in cele in care priveam farul de nestins…
M: Pana si de lumina…
L: In orele in care imparteam cate o paine si miroseai a aburi…
M: Mancam incet, tinand cu maneca o bucata mare si implinita…
L: Suflam sa poti inghiti usor…
M: Si eu sorbeam suflul tau inmiresmat…
L: Ingemanat...
M: ..Luminu

Lu

Calea

Timpul in care
mustaria se aseaza in parcul de jucarie,
parcul in icoana cu foita de aur,
icoana in intalnirea dintre joi si joi,
intalnirea pe banca japoneza,
banca japoneza pe un toc cu penita stramba,
penita pe hartia decolorata,
hartia pe pleoape,
pleoapele pe sarut,
sarutul pe zidul umed,
zidul pe bluza verde cu maneci mereu prea mari,
bluza pe un raft de brad,
raftul pe parfumul de levantica,
levantica pe saculetul crosetat,
sacul pe culorile din plante strivite,
culorile pe ibricul fara coada,
ibricul pe buza canii,
cana pe plicul de ceai cu cirese amare,
plicul pe apa alunecoasa,
apa pe un geam crapat,
geamul pe tesatura de frunze,
tesatura pe trotuarul stirb,
trotuarul pe ghete,
ghetele pe urme,
urmele pe noi…

Lu

Aaaa...Aaaa...

Seara cerul se impanzeste de ciori.
E aceeasi intunecare mereu. Toate magazinele deschise, brutariile, parcurile isi au un program intr-o bucla, dar se intorc in acelasi punct in care se umplu de smoala vascoasa.
Deschid geamul si le las sa strapunga. Le-as ademeni inauntru sa strige toate intr-un spatiu mic, aproape cat corpul meu, poate cu cateva amintiri mai mare. Nu vine vreodata doar una singura, ci un val care se unduieste si imbata.
Inghit in calea lor varfuri de copaci si oameni. Mi le imaginez insingurate intr-un loc fix purtat de fiecare in parte sub penele stralucitoare. Le ascult minute in sir si inchid ochii. Pot fi fluturi care striga imperceptibil Aaaa, Aaaa, Aaaa… Zambesc intr-un A care nu devine B sau Z, ci a. De parca dau glas durerilor si strigatelor asurzitoare din atatea suflete amutite. Balet fara miscare. Nu stiu daca inainteaza, daca se indeparteaza sau se rotesc pe loc. Cate una mai aluneca pe o creanga soioasa si sparge golul lasat pe cer.
Azi s-au asezat trei pe pervaz. Tara, tara vrem ostasi… Alerg spre ele cu putere sa sparg prinsoarea cu umerii mei goi. Ochii le sunt reci, stiu ca aveam dintotdeauna loc in acele sparturi de timp si ma opresc brusc. Ma intalnesc in adancul dintr-un margaritar mic si negru. E stralucitor. Orbeste.
A trecut…sunt un om intalnit.

Lu

Taina

E o bucurie intocmai ca laptele indulcit cu miere de tei.
Ii zic cateodata Ilinca, alteori Noni sau Nona. Privind-o, ma gandesc la dulciurile pitite mereu in fiecare camara, printre borcanele cu zacusca sau sticlele cu sirop de visine. In fiecare casa in care mergeam, ma uitam prima oara in camara, pe furis, bucurandu-ma de acea cautare interzisa. Acum usile acelei incaperi imbibata cu miros de secrete dulci sunt deschise...de parca ea, asa micuta cum e, le-a mancat cu pofta de copil pe toate si mai poarta discret o dara mica de gem de nuci pe degete.
Poate de asta, atunci cand era intrebata de numele ei, Noni raspundea: Ioana Bomboana.
Are un urs mare de tot. Pe fuga, cei din jur ii zisera Bobo. Ea se incrancena si riposta aproape numai din privire...:"Il cheama Isaac". Nu ma intreb de unde a auzit numele acesta pentru ca ar fi absurd sa imi dau seama ca nu stie pe nimeni ce-l poarta si ar fi totodata firesc sa imi dau seama ca e atat de aproape de Viata. O tin de mana si tresar uimita de firesc.
Intr-o zi eram la plimbare. Trecand pe langa un caine cu ochii mari, ea se opri.
"Eu am ochii mai mari..."
"Dar de ce ai tu ochii asa de mari?"...urmam noi povestea.
"Ca sa o vad pe mama..."

Lu

Mirare

Si bate vantul…
E o zi de toamna cu mult aramiu strecurat printre genele fiecaruia. Si oricine poate polei cu putina curiozitate parcurile…
Ma duc ghetele verzi in parcul din Floreasca. Simt ca tresar printre amintiri la care poate nici nu am fost partasa, decat s-au imprimat in mine fara a le cauta.
Sunt multi tei si atat portocaliu aruncat peste ei, incat ma mir ca nu se pleaca. Ma intreb daca putin din fiecare culoare sau nuanta posibila s-ar cuibari pe textura unei frunzulite, ce s-ar intampla cu ea? Ar fi ca si cum fiecare om si-ar aminti tot ce a trait (chiar si amintirile netraite inca, ce vor veni)…deodata. Ma asez pe trunchiul despicat al unui nuc.
Se apropie o pereche…un el si o ea…cumva geometrici, poarta blugi, adidasi si amandoi sunt tunsi scurt. Sunt atat de fascinanti ca au imprumutat in timp pana si din trasaturile fizice ale celuilalt, le-au macinat impreuna...pana au ajuns sa fie stangul si dreptul al aceluiasi corp. El ma priveste si intreaba:
“Tu nu te imbeti…?”
Iar apoi, strecoara soptit:
“De la ceai..nu alta…”
Si stim ca vorbeste de ceaiul ca amestec din tot ce a concentrat acel parc…in acel moment, sub acel copac care ne-a aflat pe toti trei deodata.
Cei doi se indeparteaza… Ma ridic si eu, scutur usor copacul de mine, pornesc mai aproape de o banca. E inconjurata de vreascuri, de crengute. Pare ca vrea sa dialogheze cu o alta de un verde mai scortos. Insa aceasta e intoarsa cu spatele la alee. Si ea la randu-i priveste un grup mic de bancute, cumva mai ferit, ce sunt rotite intr-o hora. Urmez impacata desenul lor…Incerc sa refac legatura dintre ele cu privirea. Poate mi-au scris ceva…poate acel cuvant nerostit vreodata.
De, si trece pe langa mine aceeasi pereche ducand o alta banca dupa ei…banca mobila. Ii atarna pe ici pe colo firicele de iarba si pamant smuls cu dor. O poarta cu ei.
Cine stie? Incerc si eu sa ridic una…dar nu se urneste…E nevoie de doi pesemne si atunci s-ar ridica singura.

Lu

Stationand



Lu

Baionete




Lu

Colectionara de culori




Lu

Plimbare in cer




Lu

In prima linie




Lu

Oachesa




Lu

Imprimata in timp




Lu

Strivit de spatiu




Lu

Caleidoscop



Si ma deconstruiesc...

Intre cer si pamant

Scriitura de mana

Memoria zidurilor



Cate un zid mai tresare, amintindu-si cuvinte ale nimanui.

Minu

Tic Tac




Tic Tac ingenunchiat de un ac posac.

Lu

Uneori orasul....



Te priveste cu ochi mari si mirati...Se rataceste pe strazile din tine, cauta intersectii...
Uneori alearga si se opreste brusc pentru ca i se pare ca l-a strigat cineva.
Uneori inspira adanc inainte sa adorma si sa viseze ca tu il privesti cu ochi mari si mirati, ca te ratacesti pe strazile lui, cautand intersectii. Ca alergi si te opresti brusc pentru ca ti se pare ca te-a strigat cineva...


Minu

Gatita-i viata

Azi m-a intampinat cu prajituri cu mere.
-Cum le-ati facut asa delicioase?
-Lu, asculta, e o reteta unica... se iau trei mere mai moi...le tai felii...mi-am amintit de un set de tavi argintate, ornate cu fructe de jur imprejur...apoi feliile le lasi putin la lumina soarelui se se rumeneasca...si acel ceainic avea maner de fildes sa nu friga...incingi o tigaie mare sa se poata rasfata in voie...tabloul lui Baba il infatisa pe Arghezi cu privirea lui iscoditoare, iar ochii din spatele ochelarilor imi pareau mai reci ca sticla ce-i invaluia...bucatile zemoase de mar le dai prin multa scortisoara...stiai ca Arghezi, dragul de el, spunea ca toata poezia lui nu face nici cat o ciorba buna de-a sotiei (Parascheva)?...trebuie neaparat sa ai esenta de vanilie sa stropesti cu cateva picaturi..si rom...cum era sa uit?...purtam manusi de dantela cand ieseam pe Calea Mosilor...mi-a placut o miniatura cu Regina Maria si imi mangaia mereu gatul...eram frumoasa, sic chiar...si Regina avea obrazul parca suflat cu nisip fin...le asezi in uleiul incins...oglinda care ma intampina dimineata avea rama sculptata...si setul de pahare care stiu ca iti plac...vezi, Lu, sunt din cristal si fiecare are inauntru sticlei, captiva si induiosatoare, cate o pruna crem sau aramie...ia sa umplu doua cu limonada sa ne minunam de lumina pe care o lasa pe masa...apoi iei feliile de mar ...sa nu le uiti pe foc!...si le asezi sa se odihneasca pe o farfurie neaparat sa pui putin zahar pudra peste ele...cred ca azi o sa pictez o icoana... Sfantul Gheorghe sa fie?...ah, dar nu mai am visiniu...atunci sa fierbem amandoua cateva foi de ceapa dulce de apa si le amestecam...toate...intr-o viata de om.

Lu

Pe Glinka

Cu inima la vedere




"Draguta mea"...uite-mi inima de tabla ce bate sub ochiul tau geometric.
(pe acoperisul unei case de pe Popa Marin se zbatea sub cer o inima printre altele)

Lu

Se rupe Cerul

Azi noapte ploua peste Bucuresti, de parca cerul era flamand sa ne inghita pe toti. Peste acoperisul de tabla se auzeau batai din degete si nu era nimeni sa deschida. Ma intrebam cine asteapta si cine ne cheama?
A tacut spre dimineata. Pesemne la lumina zorilor misterele se dezbraca.
Sunete:
- al apei ce uda gazonul din fata, e ca un bici sau o limba de dragon usturatoare.
- al frunzelor ce fosnesc si privesc pe furis in camera, rad pe infundate si isi spun secretele noastre.
- latratul cainilor de jos ce au custi simetrice. Sunt din lemn maro si acoperisul negru. Nu sunt la fel pentru a le domoli incaierarea, ci pentru a putea dormi fiecare dintre ei oriunde.
- al unei palete de covoare. Praful se arunca departe de covor si se intoarce inapoi, ca si cum ar fi legat cu ata.
- al tunetului prea intens sa putem distinge. Doar il adulmecam undeva in zare, mereu departe... Asa cum o gargarita nu percepe sunetele puternice si traieste linistita, poate si noi traim inconjurati de zgomote ce, alaturate, creeaza tacere...
- al geamului ce se loveste de privire.
- al rotilor unei masini ce opreste grabita si in pripa la trecerea de pe Beller. Oare candva se vor inventa strazi si trotuare rulante?
Oare am continua sa mergem si atunci? Cu picioarele, masini, biciclete, lumini?
- al tenisilor umezi de pe strada din Grozavesti, atarnand pe un fir dintre doi stalpi. Cu sireturile intortocheate, se leagana usor. O fi vrut cate cineva sa ajunga mai repede spre nori.
Si, intocmai ca in basme, si-a aruncat intai buzduganul.

Lu

Amintiri

UNCHIUL M.
La o nunta, ma jucam cu Minu printre scaune, luam bomboane si le mestecam repede sa mai putem ajunge si la urmatoarea...inainte sa fie luata de altcineva. Amandoua aveam coronite cu flori de miresica in par si rochite rosii de catifea. Simteam ca eram ale cuiva, ca apartineam una alteia si eram cuprinse de familie. Venise si unchiul M., cu a lui sotie, tanti T.
Imi aminteam cum se auzea un cantec vesel si intepreta striga nadusita la microfon:
"Cine-si inseala nevasta, sa se ridice acum ori niciodata!" Parea amenintatoare si jubila printre complici. Era asa micuta ca se pierdea, acoperita fiind de vocea-i puternica. Muzicantii trageau de instrumente, le articulau cand acestea se impotriveau cu vreo coarda sarita peste maini umflate de oboseala.
Unchiul M. era prins intre urari, pecetluiri si nu daduse importanta versurilor, aproape dialogului. Sotia lui, amuzata, ii soptise:
"M., ridica-te, spun ceva de zodia ta!"
Iar jovialul nostru "mustacios", dadu scaunul la o parte si spuse candid:
"Eu!!! Aici!!!"
Condamnatul nevinovat flutura un servetel alb de pace deasupra capului.
Iar azi...a ramas o caseta de la acea nunta.
O vad si te revad, unchi al copilariei. Zambeai si atunci, zambesti si acum, ne purtai intr-o imbratisare puternica si continua pe toti.
Azi, ca si la varsta fara ani...

Lu

"Prinsoare"

Adesea te "luam la o ceasca de vorba" in bucatarie. Tu incalzeai un ceai de musetel si eu suflam amuzata sa il fierb mai repede, ii dadeam aroma simpla a bucuriei.
Pe masa erau doua cesti ce nu-si mai incapeau in contur, se inaltau pe masura ce se insera in inima. Si iti spuneam vrute si nevrute.
Jucam adesea, intre doi biscuiti cu scortisoara, jocul "de-a nu-l lasa pe celalalt sa se stinga din neatentie":
"Azi am stat acasa cu dor..."
"...bucurie de cocor"
"...calator"
"...prin Obor..."
Cateodata, credeai ca datorita aburilor, nu te mai zaresc. Atunci te apropiai, ma imbratisai ca un val de aer cald si imi atingeai cu degetele curioase rani. Vrand sa te pierzi in ele, sa le umpli, le adanceai.
Dar ai ramas prins intre lumi, intre mine si tine, intre afara si inauntru in ziua in care cana verde se sparse. Tresarisem infrigurata de amintiri rascolite si imi alunecase dintre palme.
Pe podea, ultima picatura de ceai aromat lasase un curcubeu...

Lu

Dans

Prind o esarfa albastra cu buline maro in fereastra dintre mine si tine.
Camera devine un acvariu cu apa grea, in care miscarile pretind un efort de rupere de propria fiinta. Planta din ghiveci incepe sa se unduiasca firav. Asez o patura bej pe jos. E ca nisipul fin in care te adancesti luand cu tine tot ce ti s-a prins de brate, de par, de haine, pana si scaunele cu trei picioare, chiar si lampa cu abajur din hartie manuala.
Ascult Idir si pare a canta din mine. Incep sa dansez cu mainile, cu degetele strabat orice acord intr-un dans lent. Ma indepartez de miscarea de dinainte care ramane vibrand in aer, o las sa ma caute, sa ma presimta. Ma intorc in mijlocul ei si o iau in brate.
Port bratara romana si trei inele de argint ce imi lasa inscriptii pe piele. Parul l-am desfacut si miroase a miere.
Argintul scoate un sunet de adulatie si pare un imn ce strapunge peretii. Si camera se micsoreaza, ma apasa zidurile pe ochi, pe gene. Se cauta si incerc sa le arunc inapoi cu miscari rotunde ale bratelor. Dar ele se lovesc de locul initial si revin cu si mai mare putere, o putere marita a dorului. Lumina se joaca cu propria-i umbra, deseneaza, se razvratesc. Ascunzandu-se, amandoua sterg putin cate putin din mine.
Nu ma mai stiu, devin forma unei voci si sunetul unei miscari.

Lu

Natasa




In Aviatori...
La iesirea de la metrou un batran sta asezat printre cartile lui de vanzare. Si imi pare ca vinde amintiri. E si el o carte ce se pierde printre celelalte. E imbracat cu camasa albastra si cu o haina neagra. Se ridica poate pentru mine, poate pentru scriiturile randuite cu grija si vad ca schiopateaza, dar netezeste cu drag drumul spre filele ingalbenite de atatea priviri. Fiecare oprire asupra unui rand, unei imagini a mai lasat cate un suras strengar. Si alearga intre coperte.
Deschid la intamplare o carte de Panait Istrati. Pe prima pagina s-a adancit o dedicatie: "La multi ani! La indemana voastra si numai de voi depinde sa va completati, sa va uniti fortele si sa aveti puterea sa infruntati viata. Sa ne luminati si pe noi, asa cum ati fost si voi luminati...cu drag, Ilinca" Si cartea e scrisa si rescrisa de atatea insemnari, sublinieri si ganduri prinse si lipite ingrijit printre cele ale lui Istrati. E un dialog in afara timpului, o imbratisare a trairilor.
Ceva ma indeamna sa ii zambesc, dar el nu ma vede...se uita cumva inauntrul meu si sadeste linistea a ani intregi in care a cules priviri ingaduitoare, compasiune, mila, amenzi, atatea. Si aseaza volumele frumos, dupa culoare, intocmai ca pe un curcubeu unul langa celalat, le apasa cu pietricele mici sa nu zboare iubindu-se, incaierandu-se.
E amuzant sa imi dau seama cum stau la sfat Auguste Renoir si Rodica Ojog-Brasoveanu, cum se plimba Sartre printr-un album despre Sibiul gatit cu felinare, parca ascunzandu-se prin propria-i stralucire.
Deodata, alungandu-ma din reverie, trece pe langa mine o simpla voce, fara sa stiu a cui, poate chiar a mea, soptindu-mi :"Hai Natasa, ca te-asteapta bulibasa..." Ma uit nedumerita, dar am impresia ca intorcandu-ma, vocea se intoarce cu mine, ramane in spatele meu, sau deasupra, oricum as alerga in jurul meu.
Si batranul cu cartile ma intreaba: "Vrei sa lasi si tu sau sa iei o carte...?"
Decid sa las una, pe care scriu ce abia am auzit...poate va citi cineva si va scrie la randu-i Unde anume...

Lu si Minu

Floare din suflet

Bucurestiul infloritor...
Ma gandesc uneori ca exista o randuiala a fiecarui loc si a fiecarui timp in care intersectiile dintre dimensiuni spatiale, temporale te rup din cotidianul propriei fiinte, alteori te strabat si te fragmenteaza....poate ca devii Neom...
Iata, de pilda, cum privirea mea a intalnit la 22:18 florareasa din Romana. Ma atragea acolo un miros proaspat de tamaie si nu stiam de oamenii raspandesc mireasma, de e o mustrare, o binecuvantare, o chemare, sau o adiere...Si m-am apropiat curioasa. Era multa culoare in jur, o "culoare a sunetelor"... femeia oachesa a rasarit de dupa un buchet cu liliac zburlit, tintuindu-ma cu nespusele.
"Don'soara...ia zambile de 1 leu..."
"Dar..."
Ea ma fulgera cu coada ochiului.
"Hai, maica, sunt stropite cu aghiazma."
"Da...? Cum asa?"
"Is smerite. Is flori rupte de sub picioarele Domnului..."
"...binecuvantate...?"
"Te pazesc de rele. Sa nu gandesti rau in preajma lor, ca se ofilesc...ce sa-i faci. Asa se stie omu' rau si omu' bun."
Ingandurata am zis:
"Si daca ii aflam, ce facem cu cei rai?"
"Ei...se ofilesc si ei, vazandu-se numai..."
Amutita, m-am strecurat printre calele insinuante. Si am uitat sa o intreb cine ajunsese la picioarele Domnului...

Lu

Dupa-amiaza lenesa

E cald in casa...se lipeste aerul de orice si cu greu ne putem misca.
Ma agit din camera in camera si iti zic ca am inventat un nou sunet:"giî". Il repet la nesfarsit, lovindu-l de cuvinte, sufocandu-l intre vocale si el nu-si gaseste locul. Pentru ca nu are unul. Sap intre definitii si denumiri, le lungesc pana se dilata vorbirea, gandirea, camera.
Ma asez pe scara unde e mai racoare...Si sunt "cu un om" mai aproape de pamant. Se aud voci dedesubt pentru ca suntem asezati pe straturi si fiecare isi dramuieste spatiul in asa fel incat sa nu cada peste cineva sau sa ii cada cineva in viata, pe noptiera, pe pres. Sa nu cumva sa se amestece visele, mancarurile, corpurile, randuielile.
De la doi miroase a supa..Mancarea se imprima pana si pe rochia mea in carouri. Pare o fata de masa, intocmai ca la restaurantul din colt, unde mai gasesti cate o halba de bere rece, cu picaturi prelingandu-se lenes. In fata halbei, motaie, probabil, un domn cu ochelari cu rama aurita si inscriptie gravata de ani de zile. El poarta o cravata prinsa cu ac asortat, pantaloni cu bretele subtiri, sandale decupate. In fata lui e o doamna coafata, cu parul prins in coc, pudrat. E imbracata cu un taior vernil si stransa la mijloc cu o curea de antilopa. Sunt simetrici si totusi nu se intalnesc vreodata. Ea scoate o batista parfumata din geanta cu dantela si o aseaza in buzunarul lui. "Asa, sa fii domn bine...". Cu un evantai din santal spinteca aerul , usor absenta. O musca hipnotizata se pleaca in fata inaltimii de necuprins a mainii umane. Franturi de dialog:
"Um..."
"Hm..."
"Saa..."
"Da..."
"Ai zis ceva...?"
"A...nu..."
"Mi s-a parut..."
"Poate ai auzit spuma din pahar..."
Un caine ii priveste indiferent si stiu ca e acelasi care se uita acum zeci de ani, in gradina, la o domnita ce isi sufleca manecile sa spele cu furtunul vreun copil nazdravan.
Pe scara nu a mai ramas decat un miros de supa proaspata...si un sunet sorbind-o.

Lu

De-a v-ati-ascunselea

Acorduri de trompeta ghidusa si cateva petale de floarea soarelui intr-un bol cu apa limpede...
De dimineata, de la 4, asculta Joe Dassin si se plimba cu privirea de la usa, la cartea cu "frantuzisme" de la Institutul francez, la pisica Lili si... se opri asupra unei umbrele. O deschise, asteptandu-se sa o gadile picaturi vechi de 30 de ani. Mirosea a ploaie pusa "la pastrare", intocmai ca un borcan bun de dulceata...
Si incepu sa taie, cu o foarfeca putin ruginita, materialul umbrelei...sa decupeze dungile maronii brazdate de un oranj suculent. Acum...ingredientele: din camara inchisa cu cheie de fier, se ia o bucata de cearsaf, se pune si o mana de fulgi de gaina scosi cu penseta din vreo perna umflata si se indeasa in materialul proaspat pregatit. Dar...mai lipseste ceva...nu e foarte imbietoare umplutura. Poate tocmai pentru ca e un amestec, nu se leaga, fiecare "condiment" are tabieturile sale. Da, cum era sa uite? Strecura putina levantica uscata, intocmai ca un sambure in fruct. Cum ar fi fructul daca nu ar avea pe ce sa se sprijine? O pasta deloc ferma si fara poveste roditoare. Asa...cu un ac mare se aseza la masa...Isi puse un degetar rosu pe deget sa pacaleasca acul insetat. Si incepu sa coasa o perna, sa uneasca varfurile, sa le potriveasca. In mijloc puse un nasture de la o fusta, iar in colturi cativa ciucurei aurii.
Da, o perna turceasca se ascundea in umbrela.
Flamanda o mai fi fost umbrela de inghiti tot ce se adapostea candva, iar perna inghiti inca o zi care inghiti o melodie care inghiti...Unde e ea?

Lu

Foame de Bucuresti

E 17.
Pe strada Medelnicerului miroase a foc incins. Cateva vinete au fost aranjate dupa marime pe un gratar innegrit de mirosuri, de pofte, de asteptari crescande. Stau cuminti si suculente.
Un batran in pantaloni scurti si tricou cu peisaj hawaiian, desenat alandala (tricoul sau batranul?!), flutura o bucata de carton sa inteteasca prima devorare: a focului. Si alunga mirosul, poate si vinovatia prin vecini flamanzi. Imi imaginez in spatele ferestrelor, femei si copii plescaind de nerabdare.
Sfaraie prima vanata...incepe sa ingane vreo incantatie, vreun blestem sau poate vreo binecuvantare a pamantului. Se scurge sucul aromat si un pic amarui pe carbunii incinsi.
Barbatul are si un pahar de vin in mana, mai soarbe din cand in cand si exclama multumit: "Ah...!" dupa fiecare inghititura binemeritata ce ii ascute simtul de pradator. Supune prada neputincioasa. Si o tintuieste cu o furculita stirba, amenintand-o din cand in cand si cu un cutit cu care o mai cresteaza.
Se apleaca apoi in gradina. Apuca o ceapa care se inversuneaza si mai trage de un firicel de pamant, maraie ca o dihanie. "Treci incoa' la tata", o mangaie multumit batranul. O sterge bine de un prosop curat, agatat printre rufe, camasi, fete de perne cu model brodat.
Stau in fata portii si ma uit uimita la cuta lui de pe frunte, imi duc mana pe chipul meu si simt ca o port si eu, e si a mea...Si stiu ca e un tata al fiecaruia in acel batran, un tata purtat si proiectat in orice trecator...apoi dus si plimbat prin lume.
Aud puternic cum dintii lui vanjosi musca din paine si simt ca si departarea musca din mine.
Gasitul meu batran, am intarziat...?

Lu

Geamul plin...

Privesc pe geam in bucataria din fata casei, acolo unde nu vad vreodata pe cineva, ci doar obiectele miscate, mancarea aburinda, florile udate, firmituri pe marginea pervazului. Cateodata se deschide usa de la cuptor...Pare ca e o taina in acea camaruta, o taina ce leaga intre ele schimbarile fara de constiinta...Acolo lucrurile se intampla, lingura de lemn cu spuma se intampla, solnita la fel, prajitorul de paine putin ars pe partea dreapta...dar fara de noi, fara de materie, fara a fi umplute cu vreun sens precar. Totul pare a se juca nastrusnic in absenta mea...si ma gandesc ca pana si o clipire de gene ne desparte...pe mine de joc, jocul de obiecte, obiectele de ele insele.
Acolo miroase a vechi, un vechi dulceag, ca vinul bun ce capata o aroma din ce in ce mai parfumata pe masura ce este uitat...
Intind brusc mana si ma lovesc de geamul plin de imagini...vroiam sa ating perdeaua de dantela. Se ridicase in adierea unei rasuflari si ma imbia cu un colt de tarta, un borcan cu miere. Mai mult imaginate...de mine sau de pisica, cine mai stie?
Si mi se rostogoleste o lacrima sanatoasa, plina de fericire.
Imi zic timid: poate ca geamul e plin de imagini, nicicand atat de aproape sau atat de departe.
Si daca il sterg putin cu maneca, dispare tot? Nu... se imprima pe altceva, pe retina, pe maneca, pe lacrima...rostogolindu-se spre alte lumi, alte...

Lu

A fost odata'n Bucuresti...

Se facea ca un pitic culegea cate putin din tot ce gasea in drumul lui spre un munte...o bucatica de piatra din fata casei, una din copacul de sub fereastra mansardei lui, de iarba sfanta din Gradina Icoanei, de cer invadat de ciorile orei 17, de pescarus al Dambovitei, putin miros de anotimpuri din fata Elvirei Popescu, cateva soapte sub o salcie din Cismigiu, gust parfumat de pere din piata.
Ai sa ma intrebi spre ce munte se ducea el..ei bine, afla ca el vroia sa urce pe cel mai inalt varf al orasului sa ia si o bucata de soare, sa dramuiasca in camara lui din spatele unui aragaz cu doua ochiuri lumea in miniatura. Sa aiba si el o particica din tot ce putea sa existe...sa arate si celor ce veneau dupa el cate a mai vazut si a mai cunoscut, pe ce meleaguri cu iz de viata parfumata si dantelata a mai colindat...sa auda si cei ce vin pasii grabiti pe Calea Victoriei, statuile ce stau la sfada la Universitate si gandesc lumea, mirosul de covrigi cu susan insirati pe ata de la Unirea, acolo pe langa Cocor…
Ei si se urca el sarguincios, mai tinandu-se de o cladire ruinata, mai sarind peste vreo barna umezita...si a ajuns la o palma de soare, undeva pe strada unui Aviator zice-se...
A vrut sa rupa si din soare, iar soarele s-a apropiat cu atata caldura l-a sarutat pe inima, incat s-a inrosit locul acela..si de atunci sangele lui deveni rosu...asta ar insemna ca viata vine din arsura iubirii...

Si am incalecat pe o sa...

Lu

Imnul Pamantului



Dimineata auzeam chemarea pamantului.

Lu

Rasareai de dupa soare



Intr-un Bucuresti cu ploaie...

Lu

Dialog de primavara



-spune-mi daca miros a frunze in cadere...
-a, nu...
-a cadere in frunze?
-nici atat...
-hm...sa fie...roua peste frunze...?
-esti departe...
-a...nu miros decat a verde, nu?
-...
-ma inghite o urma de cer pe pamant...
-da, dar e verde...
-crud...zicea poetul.

Lu

N-ai cum...





Dintr-un A prea mare ce nu poate striga decat taceri ale nimanui, de nimeni stiute, sufocate de ele insele.

Lu

Mereu Bucuresti-ul dintre noi...



Uneori "Bucuresti" devine doar un nume pentru a defini spatiul vast dintre noi...Dintre tine si mine. Suntem la distanta de un Bucuresti. Toate proiectiile,asteptarile,indiferentele,entuziasmele tale se numesc Bucuresti. Ale mele...la fel...
Desi ne vedem, ne auzim sau pasim impreuna, suntem desincronizati. Fiecare cu timpul si spatiul lui. In propria bucla mentala. Si totusi... uneori e nevoie sa lasam Bucuresti-ul sa ne intalneasca unul cu celalalt. Printr-o fulgerare de cateva secunde...


Minu

Bucurestind

Mers grabit fara a mai pasi, fiind oriunde numai nu unde sunt…miros de tei peste spinari obosite de purtat vini grele. Si eu aproape alerg ca sa nu mai raman undeva.
Doua fete isi umplu amuzate buzunarele cu visine…au gustul dulce al ascunzisului din tufis si al zambetelor poznase.
Ma intalnesc pasii cu un baiat care se opinteste sa isi poarte invers camasa, cu nasturii la spate, fiind incheiat de altcineva. Poate se intreaba si el cum ar fi sa vezi mergand cu spatele, sa ai privelistea celor ce rasar in urma ta? Iar tu, ca un insetat de atingere sa te apropii si ei sa fie azvarliti de inversunarea ta si mai departe…intr-un nestiut creat ad-hoc.
Si iata, desi nu am controlul urmelor mele, ma opreste un batran stufos.
“Don’soara, te rog…nu ai o tigara?”
Ii dau doua din pachetul indoit si pitit de constiinta in cel mai adanc buzunar.
“Vai, cum se poate? Sa iti zic ceva, don’soara. Stii de ce nu mai fumeaza nimeni pe strada?”
“De ce?” intreb eu nedorind sa-mi spuna.
“Pentru ca le e frica sa moara. Sa nu-i gaseasca moartea”.
Si plecam poleind trotuarul…
Amin (tindu-ne) se aude de undeva departe.
Lu

Bucurestiul e oriunde...





Bucurestiul meu e o linie curba, care ma poarta spre acelasi moment din care m-a luat...si...cu cat ma indeparteaza de el, cu atat mai puternica e imbratisarea lui in ziduri tacute, sparte...

Minu

Another brick in the wall


InScris pe zid

Si cercuri si lumini si ceruri...

Si hai sa ne iubim, imi zise intr-o noapte cu "luna intreaga".
Pe un cer fumuriu bucurestean ne urmarea o luna intregita de iubire, ploua zgomotos in Herastrau si sareau picuri liberi.
O sa te duc, povestea el recalcitrant, sa vezi caii ce inoata in apa, se ridica usor si sunt urmati de altii, sunt inghititi de cei vin in urma lor si se scufunda glorios...Am putea sa privim ani intregi valurile Herastraului si sa auzim nechezatul lor frematator.
Dar...nu vreau sa nu te pierd in versuri si lirism de 12 noaptea in parcurile magice ale Bucurestiului, hai pe Dorobanti mai bine sa zambim tacuti in fata vitrinelor, restaurantelor cu usi inchise. O sa iti povestesc acolo de colega mea din facultate ce se uita fermecata la faruri de masini si repeta un imn: "Ce de masini, ce de lumini...".
Mi-as dori sa ma vrei pe mine sau un oras , nici tu nu ai mai sti pe cine. Priveste cofetaria lucioasa de peste drum, crezi ca ne va tine minte? Poftesc sa rad cu gura plina de eclere si savarine, sa ai buzele indulcite de vreun sirop de capsuni...Mai stiu ca tie iti place cremsnitul , da... la Casablanca intr-o primavara, galant iti voi deschide usa...si o sa te invit in gradina ...de toate iti voi lua, caci ce rost are sa ai masura intr-un Bucuresti al tau? Poseda-l! Ah, simt ca te indemn sa faci legamant magic cu tot ce inca nu stii de aici...dar o sa te invat, iubita mea cum sa astepti metroul de 23:45 sperand sa mai vina, cum sa traversezi pasajul de la Victoria ametita de mirosul merdenelelor calde si a placintelor cu branza dulce si stafide, sa nu te zbati pentru un loc din metrou pentru ca te linisteste sa fii leganata, cum sa cobori pe la Izvor si sa hoinaresti...sa aduni inimi de peste tot...O sa...
Avem atatea amintiri netraite inca...intr-un Bucuresti ce te-a asteptat mereu sa-l indragostesti de tine.

Lu

A fost odata'n Bucuresti...

Se facea ca un pitic culegea cate putin din tot ce gasea in drumul lui spre un munte...o bucatica de piatra din fata casei, una din copacul de sub fereastra mansardei lui, de iarba sfanta din Gradina Icoanei, de cer invadat de ciorile orei 17, de pescarus al Dambovitei, putin miros de anotimpuri din fata Elvirei Popescu, cateva soapte sub o salcie din Cismigiu, gust parfumat de pere din piata.
Ai sa ma intrebi spre ce munte se ducea el..ei bine, afla ca el vroia sa urce pe cel mai inalt varf al orasului sa ia si o bucata de soare, sa dramuiasca in camara lui din spatele unui aragaz cu doua ochiuri lumea in miniatura. Sa aiba si el o particica din tot ce putea sa existe...sa arate si celor ce veneau dupa el cate a mai vazut si a mai cunoscut, pe ce meleaguri cu iz de viata parfumata si dantelata a mai colindat...sa auda si cei ce vin pasii grabiti pe Calea Victoriei, statuile ce stau la sfada la Universitate si gandesc lumea, mirosul de covrigi cu susan insirati pe ata de la Unirea, acolo pe langa Cocor…
Ei si se urca el sarguincios, mai tinandu-se de o cladire ruinata, mai sarind peste vreo barna umezita...si a ajuns la o palma de soare, undeva pe strada unui Aviator zice-se...
A vrut sa rupa si din soare, iar soarele s-a apropiat cu atata caldura l-a sarutat pe inima, incat s-a inrosit locul acela..si de atunci sangele lui deveni rosu...asta ar insemna ca viata vine din arsura iubirii...

Si am incalecat pe o sa...


Lu