Dans

Prind o esarfa albastra cu buline maro in fereastra dintre mine si tine.
Camera devine un acvariu cu apa grea, in care miscarile pretind un efort de rupere de propria fiinta. Planta din ghiveci incepe sa se unduiasca firav. Asez o patura bej pe jos. E ca nisipul fin in care te adancesti luand cu tine tot ce ti s-a prins de brate, de par, de haine, pana si scaunele cu trei picioare, chiar si lampa cu abajur din hartie manuala.
Ascult Idir si pare a canta din mine. Incep sa dansez cu mainile, cu degetele strabat orice acord intr-un dans lent. Ma indepartez de miscarea de dinainte care ramane vibrand in aer, o las sa ma caute, sa ma presimta. Ma intorc in mijlocul ei si o iau in brate.
Port bratara romana si trei inele de argint ce imi lasa inscriptii pe piele. Parul l-am desfacut si miroase a miere.
Argintul scoate un sunet de adulatie si pare un imn ce strapunge peretii. Si camera se micsoreaza, ma apasa zidurile pe ochi, pe gene. Se cauta si incerc sa le arunc inapoi cu miscari rotunde ale bratelor. Dar ele se lovesc de locul initial si revin cu si mai mare putere, o putere marita a dorului. Lumina se joaca cu propria-i umbra, deseneaza, se razvratesc. Ascunzandu-se, amandoua sterg putin cate putin din mine.
Nu ma mai stiu, devin forma unei voci si sunetul unei miscari.

Lu

Natasa




In Aviatori...
La iesirea de la metrou un batran sta asezat printre cartile lui de vanzare. Si imi pare ca vinde amintiri. E si el o carte ce se pierde printre celelalte. E imbracat cu camasa albastra si cu o haina neagra. Se ridica poate pentru mine, poate pentru scriiturile randuite cu grija si vad ca schiopateaza, dar netezeste cu drag drumul spre filele ingalbenite de atatea priviri. Fiecare oprire asupra unui rand, unei imagini a mai lasat cate un suras strengar. Si alearga intre coperte.
Deschid la intamplare o carte de Panait Istrati. Pe prima pagina s-a adancit o dedicatie: "La multi ani! La indemana voastra si numai de voi depinde sa va completati, sa va uniti fortele si sa aveti puterea sa infruntati viata. Sa ne luminati si pe noi, asa cum ati fost si voi luminati...cu drag, Ilinca" Si cartea e scrisa si rescrisa de atatea insemnari, sublinieri si ganduri prinse si lipite ingrijit printre cele ale lui Istrati. E un dialog in afara timpului, o imbratisare a trairilor.
Ceva ma indeamna sa ii zambesc, dar el nu ma vede...se uita cumva inauntrul meu si sadeste linistea a ani intregi in care a cules priviri ingaduitoare, compasiune, mila, amenzi, atatea. Si aseaza volumele frumos, dupa culoare, intocmai ca pe un curcubeu unul langa celalat, le apasa cu pietricele mici sa nu zboare iubindu-se, incaierandu-se.
E amuzant sa imi dau seama cum stau la sfat Auguste Renoir si Rodica Ojog-Brasoveanu, cum se plimba Sartre printr-un album despre Sibiul gatit cu felinare, parca ascunzandu-se prin propria-i stralucire.
Deodata, alungandu-ma din reverie, trece pe langa mine o simpla voce, fara sa stiu a cui, poate chiar a mea, soptindu-mi :"Hai Natasa, ca te-asteapta bulibasa..." Ma uit nedumerita, dar am impresia ca intorcandu-ma, vocea se intoarce cu mine, ramane in spatele meu, sau deasupra, oricum as alerga in jurul meu.
Si batranul cu cartile ma intreaba: "Vrei sa lasi si tu sau sa iei o carte...?"
Decid sa las una, pe care scriu ce abia am auzit...poate va citi cineva si va scrie la randu-i Unde anume...

Lu si Minu

Floare din suflet

Bucurestiul infloritor...
Ma gandesc uneori ca exista o randuiala a fiecarui loc si a fiecarui timp in care intersectiile dintre dimensiuni spatiale, temporale te rup din cotidianul propriei fiinte, alteori te strabat si te fragmenteaza....poate ca devii Neom...
Iata, de pilda, cum privirea mea a intalnit la 22:18 florareasa din Romana. Ma atragea acolo un miros proaspat de tamaie si nu stiam de oamenii raspandesc mireasma, de e o mustrare, o binecuvantare, o chemare, sau o adiere...Si m-am apropiat curioasa. Era multa culoare in jur, o "culoare a sunetelor"... femeia oachesa a rasarit de dupa un buchet cu liliac zburlit, tintuindu-ma cu nespusele.
"Don'soara...ia zambile de 1 leu..."
"Dar..."
Ea ma fulgera cu coada ochiului.
"Hai, maica, sunt stropite cu aghiazma."
"Da...? Cum asa?"
"Is smerite. Is flori rupte de sub picioarele Domnului..."
"...binecuvantate...?"
"Te pazesc de rele. Sa nu gandesti rau in preajma lor, ca se ofilesc...ce sa-i faci. Asa se stie omu' rau si omu' bun."
Ingandurata am zis:
"Si daca ii aflam, ce facem cu cei rai?"
"Ei...se ofilesc si ei, vazandu-se numai..."
Amutita, m-am strecurat printre calele insinuante. Si am uitat sa o intreb cine ajunsese la picioarele Domnului...

Lu

Dupa-amiaza lenesa

E cald in casa...se lipeste aerul de orice si cu greu ne putem misca.
Ma agit din camera in camera si iti zic ca am inventat un nou sunet:"giî". Il repet la nesfarsit, lovindu-l de cuvinte, sufocandu-l intre vocale si el nu-si gaseste locul. Pentru ca nu are unul. Sap intre definitii si denumiri, le lungesc pana se dilata vorbirea, gandirea, camera.
Ma asez pe scara unde e mai racoare...Si sunt "cu un om" mai aproape de pamant. Se aud voci dedesubt pentru ca suntem asezati pe straturi si fiecare isi dramuieste spatiul in asa fel incat sa nu cada peste cineva sau sa ii cada cineva in viata, pe noptiera, pe pres. Sa nu cumva sa se amestece visele, mancarurile, corpurile, randuielile.
De la doi miroase a supa..Mancarea se imprima pana si pe rochia mea in carouri. Pare o fata de masa, intocmai ca la restaurantul din colt, unde mai gasesti cate o halba de bere rece, cu picaturi prelingandu-se lenes. In fata halbei, motaie, probabil, un domn cu ochelari cu rama aurita si inscriptie gravata de ani de zile. El poarta o cravata prinsa cu ac asortat, pantaloni cu bretele subtiri, sandale decupate. In fata lui e o doamna coafata, cu parul prins in coc, pudrat. E imbracata cu un taior vernil si stransa la mijloc cu o curea de antilopa. Sunt simetrici si totusi nu se intalnesc vreodata. Ea scoate o batista parfumata din geanta cu dantela si o aseaza in buzunarul lui. "Asa, sa fii domn bine...". Cu un evantai din santal spinteca aerul , usor absenta. O musca hipnotizata se pleaca in fata inaltimii de necuprins a mainii umane. Franturi de dialog:
"Um..."
"Hm..."
"Saa..."
"Da..."
"Ai zis ceva...?"
"A...nu..."
"Mi s-a parut..."
"Poate ai auzit spuma din pahar..."
Un caine ii priveste indiferent si stiu ca e acelasi care se uita acum zeci de ani, in gradina, la o domnita ce isi sufleca manecile sa spele cu furtunul vreun copil nazdravan.
Pe scara nu a mai ramas decat un miros de supa proaspata...si un sunet sorbind-o.

Lu

De-a v-ati-ascunselea

Acorduri de trompeta ghidusa si cateva petale de floarea soarelui intr-un bol cu apa limpede...
De dimineata, de la 4, asculta Joe Dassin si se plimba cu privirea de la usa, la cartea cu "frantuzisme" de la Institutul francez, la pisica Lili si... se opri asupra unei umbrele. O deschise, asteptandu-se sa o gadile picaturi vechi de 30 de ani. Mirosea a ploaie pusa "la pastrare", intocmai ca un borcan bun de dulceata...
Si incepu sa taie, cu o foarfeca putin ruginita, materialul umbrelei...sa decupeze dungile maronii brazdate de un oranj suculent. Acum...ingredientele: din camara inchisa cu cheie de fier, se ia o bucata de cearsaf, se pune si o mana de fulgi de gaina scosi cu penseta din vreo perna umflata si se indeasa in materialul proaspat pregatit. Dar...mai lipseste ceva...nu e foarte imbietoare umplutura. Poate tocmai pentru ca e un amestec, nu se leaga, fiecare "condiment" are tabieturile sale. Da, cum era sa uite? Strecura putina levantica uscata, intocmai ca un sambure in fruct. Cum ar fi fructul daca nu ar avea pe ce sa se sprijine? O pasta deloc ferma si fara poveste roditoare. Asa...cu un ac mare se aseza la masa...Isi puse un degetar rosu pe deget sa pacaleasca acul insetat. Si incepu sa coasa o perna, sa uneasca varfurile, sa le potriveasca. In mijloc puse un nasture de la o fusta, iar in colturi cativa ciucurei aurii.
Da, o perna turceasca se ascundea in umbrela.
Flamanda o mai fi fost umbrela de inghiti tot ce se adapostea candva, iar perna inghiti inca o zi care inghiti o melodie care inghiti...Unde e ea?

Lu

Foame de Bucuresti

E 17.
Pe strada Medelnicerului miroase a foc incins. Cateva vinete au fost aranjate dupa marime pe un gratar innegrit de mirosuri, de pofte, de asteptari crescande. Stau cuminti si suculente.
Un batran in pantaloni scurti si tricou cu peisaj hawaiian, desenat alandala (tricoul sau batranul?!), flutura o bucata de carton sa inteteasca prima devorare: a focului. Si alunga mirosul, poate si vinovatia prin vecini flamanzi. Imi imaginez in spatele ferestrelor, femei si copii plescaind de nerabdare.
Sfaraie prima vanata...incepe sa ingane vreo incantatie, vreun blestem sau poate vreo binecuvantare a pamantului. Se scurge sucul aromat si un pic amarui pe carbunii incinsi.
Barbatul are si un pahar de vin in mana, mai soarbe din cand in cand si exclama multumit: "Ah...!" dupa fiecare inghititura binemeritata ce ii ascute simtul de pradator. Supune prada neputincioasa. Si o tintuieste cu o furculita stirba, amenintand-o din cand in cand si cu un cutit cu care o mai cresteaza.
Se apleaca apoi in gradina. Apuca o ceapa care se inversuneaza si mai trage de un firicel de pamant, maraie ca o dihanie. "Treci incoa' la tata", o mangaie multumit batranul. O sterge bine de un prosop curat, agatat printre rufe, camasi, fete de perne cu model brodat.
Stau in fata portii si ma uit uimita la cuta lui de pe frunte, imi duc mana pe chipul meu si simt ca o port si eu, e si a mea...Si stiu ca e un tata al fiecaruia in acel batran, un tata purtat si proiectat in orice trecator...apoi dus si plimbat prin lume.
Aud puternic cum dintii lui vanjosi musca din paine si simt ca si departarea musca din mine.
Gasitul meu batran, am intarziat...?

Lu

Geamul plin...

Privesc pe geam in bucataria din fata casei, acolo unde nu vad vreodata pe cineva, ci doar obiectele miscate, mancarea aburinda, florile udate, firmituri pe marginea pervazului. Cateodata se deschide usa de la cuptor...Pare ca e o taina in acea camaruta, o taina ce leaga intre ele schimbarile fara de constiinta...Acolo lucrurile se intampla, lingura de lemn cu spuma se intampla, solnita la fel, prajitorul de paine putin ars pe partea dreapta...dar fara de noi, fara de materie, fara a fi umplute cu vreun sens precar. Totul pare a se juca nastrusnic in absenta mea...si ma gandesc ca pana si o clipire de gene ne desparte...pe mine de joc, jocul de obiecte, obiectele de ele insele.
Acolo miroase a vechi, un vechi dulceag, ca vinul bun ce capata o aroma din ce in ce mai parfumata pe masura ce este uitat...
Intind brusc mana si ma lovesc de geamul plin de imagini...vroiam sa ating perdeaua de dantela. Se ridicase in adierea unei rasuflari si ma imbia cu un colt de tarta, un borcan cu miere. Mai mult imaginate...de mine sau de pisica, cine mai stie?
Si mi se rostogoleste o lacrima sanatoasa, plina de fericire.
Imi zic timid: poate ca geamul e plin de imagini, nicicand atat de aproape sau atat de departe.
Si daca il sterg putin cu maneca, dispare tot? Nu... se imprima pe altceva, pe retina, pe maneca, pe lacrima...rostogolindu-se spre alte lumi, alte...

Lu

A fost odata'n Bucuresti...

Se facea ca un pitic culegea cate putin din tot ce gasea in drumul lui spre un munte...o bucatica de piatra din fata casei, una din copacul de sub fereastra mansardei lui, de iarba sfanta din Gradina Icoanei, de cer invadat de ciorile orei 17, de pescarus al Dambovitei, putin miros de anotimpuri din fata Elvirei Popescu, cateva soapte sub o salcie din Cismigiu, gust parfumat de pere din piata.
Ai sa ma intrebi spre ce munte se ducea el..ei bine, afla ca el vroia sa urce pe cel mai inalt varf al orasului sa ia si o bucata de soare, sa dramuiasca in camara lui din spatele unui aragaz cu doua ochiuri lumea in miniatura. Sa aiba si el o particica din tot ce putea sa existe...sa arate si celor ce veneau dupa el cate a mai vazut si a mai cunoscut, pe ce meleaguri cu iz de viata parfumata si dantelata a mai colindat...sa auda si cei ce vin pasii grabiti pe Calea Victoriei, statuile ce stau la sfada la Universitate si gandesc lumea, mirosul de covrigi cu susan insirati pe ata de la Unirea, acolo pe langa Cocor…
Ei si se urca el sarguincios, mai tinandu-se de o cladire ruinata, mai sarind peste vreo barna umezita...si a ajuns la o palma de soare, undeva pe strada unui Aviator zice-se...
A vrut sa rupa si din soare, iar soarele s-a apropiat cu atata caldura l-a sarutat pe inima, incat s-a inrosit locul acela..si de atunci sangele lui deveni rosu...asta ar insemna ca viata vine din arsura iubirii...

Si am incalecat pe o sa...

Lu

Imnul Pamantului



Dimineata auzeam chemarea pamantului.

Lu

Rasareai de dupa soare



Intr-un Bucuresti cu ploaie...

Lu

Dialog de primavara



-spune-mi daca miros a frunze in cadere...
-a, nu...
-a cadere in frunze?
-nici atat...
-hm...sa fie...roua peste frunze...?
-esti departe...
-a...nu miros decat a verde, nu?
-...
-ma inghite o urma de cer pe pamant...
-da, dar e verde...
-crud...zicea poetul.

Lu

N-ai cum...





Dintr-un A prea mare ce nu poate striga decat taceri ale nimanui, de nimeni stiute, sufocate de ele insele.

Lu