Mereu Bucuresti-ul dintre noi...



Uneori "Bucuresti" devine doar un nume pentru a defini spatiul vast dintre noi...Dintre tine si mine. Suntem la distanta de un Bucuresti. Toate proiectiile,asteptarile,indiferentele,entuziasmele tale se numesc Bucuresti. Ale mele...la fel...
Desi ne vedem, ne auzim sau pasim impreuna, suntem desincronizati. Fiecare cu timpul si spatiul lui. In propria bucla mentala. Si totusi... uneori e nevoie sa lasam Bucuresti-ul sa ne intalneasca unul cu celalalt. Printr-o fulgerare de cateva secunde...


Minu

Bucurestind

Mers grabit fara a mai pasi, fiind oriunde numai nu unde sunt…miros de tei peste spinari obosite de purtat vini grele. Si eu aproape alerg ca sa nu mai raman undeva.
Doua fete isi umplu amuzate buzunarele cu visine…au gustul dulce al ascunzisului din tufis si al zambetelor poznase.
Ma intalnesc pasii cu un baiat care se opinteste sa isi poarte invers camasa, cu nasturii la spate, fiind incheiat de altcineva. Poate se intreaba si el cum ar fi sa vezi mergand cu spatele, sa ai privelistea celor ce rasar in urma ta? Iar tu, ca un insetat de atingere sa te apropii si ei sa fie azvarliti de inversunarea ta si mai departe…intr-un nestiut creat ad-hoc.
Si iata, desi nu am controlul urmelor mele, ma opreste un batran stufos.
“Don’soara, te rog…nu ai o tigara?”
Ii dau doua din pachetul indoit si pitit de constiinta in cel mai adanc buzunar.
“Vai, cum se poate? Sa iti zic ceva, don’soara. Stii de ce nu mai fumeaza nimeni pe strada?”
“De ce?” intreb eu nedorind sa-mi spuna.
“Pentru ca le e frica sa moara. Sa nu-i gaseasca moartea”.
Si plecam poleind trotuarul…
Amin (tindu-ne) se aude de undeva departe.
Lu

Bucurestiul e oriunde...





Bucurestiul meu e o linie curba, care ma poarta spre acelasi moment din care m-a luat...si...cu cat ma indeparteaza de el, cu atat mai puternica e imbratisarea lui in ziduri tacute, sparte...

Minu