Another brick in the wall


InScris pe zid

Si cercuri si lumini si ceruri...

Si hai sa ne iubim, imi zise intr-o noapte cu "luna intreaga".
Pe un cer fumuriu bucurestean ne urmarea o luna intregita de iubire, ploua zgomotos in Herastrau si sareau picuri liberi.
O sa te duc, povestea el recalcitrant, sa vezi caii ce inoata in apa, se ridica usor si sunt urmati de altii, sunt inghititi de cei vin in urma lor si se scufunda glorios...Am putea sa privim ani intregi valurile Herastraului si sa auzim nechezatul lor frematator.
Dar...nu vreau sa nu te pierd in versuri si lirism de 12 noaptea in parcurile magice ale Bucurestiului, hai pe Dorobanti mai bine sa zambim tacuti in fata vitrinelor, restaurantelor cu usi inchise. O sa iti povestesc acolo de colega mea din facultate ce se uita fermecata la faruri de masini si repeta un imn: "Ce de masini, ce de lumini...".
Mi-as dori sa ma vrei pe mine sau un oras , nici tu nu ai mai sti pe cine. Priveste cofetaria lucioasa de peste drum, crezi ca ne va tine minte? Poftesc sa rad cu gura plina de eclere si savarine, sa ai buzele indulcite de vreun sirop de capsuni...Mai stiu ca tie iti place cremsnitul , da... la Casablanca intr-o primavara, galant iti voi deschide usa...si o sa te invit in gradina ...de toate iti voi lua, caci ce rost are sa ai masura intr-un Bucuresti al tau? Poseda-l! Ah, simt ca te indemn sa faci legamant magic cu tot ce inca nu stii de aici...dar o sa te invat, iubita mea cum sa astepti metroul de 23:45 sperand sa mai vina, cum sa traversezi pasajul de la Victoria ametita de mirosul merdenelelor calde si a placintelor cu branza dulce si stafide, sa nu te zbati pentru un loc din metrou pentru ca te linisteste sa fii leganata, cum sa cobori pe la Izvor si sa hoinaresti...sa aduni inimi de peste tot...O sa...
Avem atatea amintiri netraite inca...intr-un Bucuresti ce te-a asteptat mereu sa-l indragostesti de tine.

Lu

A fost odata'n Bucuresti...

Se facea ca un pitic culegea cate putin din tot ce gasea in drumul lui spre un munte...o bucatica de piatra din fata casei, una din copacul de sub fereastra mansardei lui, de iarba sfanta din Gradina Icoanei, de cer invadat de ciorile orei 17, de pescarus al Dambovitei, putin miros de anotimpuri din fata Elvirei Popescu, cateva soapte sub o salcie din Cismigiu, gust parfumat de pere din piata.
Ai sa ma intrebi spre ce munte se ducea el..ei bine, afla ca el vroia sa urce pe cel mai inalt varf al orasului sa ia si o bucata de soare, sa dramuiasca in camara lui din spatele unui aragaz cu doua ochiuri lumea in miniatura. Sa aiba si el o particica din tot ce putea sa existe...sa arate si celor ce veneau dupa el cate a mai vazut si a mai cunoscut, pe ce meleaguri cu iz de viata parfumata si dantelata a mai colindat...sa auda si cei ce vin pasii grabiti pe Calea Victoriei, statuile ce stau la sfada la Universitate si gandesc lumea, mirosul de covrigi cu susan insirati pe ata de la Unirea, acolo pe langa Cocor…
Ei si se urca el sarguincios, mai tinandu-se de o cladire ruinata, mai sarind peste vreo barna umezita...si a ajuns la o palma de soare, undeva pe strada unui Aviator zice-se...
A vrut sa rupa si din soare, iar soarele s-a apropiat cu atata caldura l-a sarutat pe inima, incat s-a inrosit locul acela..si de atunci sangele lui deveni rosu...asta ar insemna ca viata vine din arsura iubirii...

Si am incalecat pe o sa...


Lu